Pastorala printre rafturi
muzica clasicashawshank redemptionmozartbeethoven
Nicaieri prin magazinele de orice, din partea mai civilizata a Europei, nu iti urla muzica-n timpane. De fapt, iti urla linistea, tihna de a te gandi la ce si cat cumperi, la cat de multa nevoie ai de tot ce ti-ai pus pe brat sau in cos.
Poate o fi o prevedere legislativa, poate o fi pur si simplu bun-simt din partea comerciantilor, poate ar trebui sa plateasca prea multi bani autorilor, cert este ca nu ai de-a face cu sound-ul, beat-ul, groove-ul.
La noi, pana si holul si parcarea de mall rasuna de cantec, mai mereu acelasi si fiecare magazin are discoteca lui. De fapt, fiecare magazin este o discoteca, un… club in sine.
Nu poti intreba pe un ton… normal (sau fost normal) o vanzatoare sau un vanzator daca au un anumit model, o anumita masura, culoare de ceva, ci trebuie sa tipi, de parca te-ai afla pe alt mal sau la alt mall, nu la un metru si jumatate de ei.
O avea si muzica rolul ei de marketing: se pare ca mai anihileaza din atentie si da ghies intentiei de cumparare, dar, prin magazinele noastre, este in exces.
Dupa 1989, de cand s-a democratizat pana si posesia de incinte acustice, duduile si “duduii” care vand prin magazine nu au aflat ce-nseamna surdina, volumul decent, nesuparator.
Expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii avertizeaza ca peste un miliard de tineri din intreaga lume, risca sa isi piarda auzul, pentru ca stau, ore in sir, cu castile pe urechi sau “asculta” muzica in cluburi, unde sunetul depaseste chiar si 120 de decibeli.
In casti, muzica se aude mai tare pentru ca este mai aproape de nervul auditv si asta il poate afecta si mai grav.
De asemenea, studii, avertismente ale Uniunii Europene arata ca majoritatea tinerilor asculta muzica la casti, la volume care, in timp, ii predispun surzeniei.
Dar, inainte de asta, nu-i asa, intervine diminuarea puterii auditive si atunci, desi volumul muzicii din magazin este inspre maximum, tinerii nu-l percep ca atare.
Dupa 1989, datile in care am auzit muzica, nu zgomote, nu beat-uri cu iz de scartait de creta pe tabla, nu repetari obsesive, bolnavicioase ale aceleiasi… teme, de la inceput pana la sfarsit, se numara pe degetele de la un picior aflat in cautare de pantofi.
Intr-una din aceste zile, surpriza! Cand auzi si muzica, ti se pare ca ai acufene. Beethoven! Si nu oriunde, intr-un mare magazin universal, cu "de toate".
Printre rafturi gemand de carnuri, iaurturi, biscuiti, cafele, ciocolati, condimente, ape minerale, sucuri, bere, whisky, cidru, vinars, sampanie, vinuri, detergenti, scutece si tampoane, deodorante, periute de dinti, bucata muzicala a sunat precum "Sulla aria... che soave zeffiretto", din "Nunta lui Figaro", pusa la pick-up de personajul Andy Dufresne, in minunatul film "The Shawshank Redemption"...
La fel ca detinutii de acolo, ne-am oprit si noi, intre o oferta la kefir si alta la mancare la punga, spre bucuria unei doamne vanzatoare care ne-a zis cu o figura senina precum "Pastorala":
- Ce, nu e bine sa mai punem si muzica din asta clasica?
Nu, nu este bine, este aproape perfect! Numai sa nu fi fost doar un act de revolta eliberatoare precum cel din chiar "The Shawshank Redemption", in urma caruia, rebelul nu va sta, desigur, la carcera, ci i se va taia din salariu sau va fi retrogradat la raionul zarzavaturi...
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML