Pana si gluma se ingrasa
obezitateomsobezitate tinerisedentarismconsum zaharconsum grasimi
O inteleapta doamna profesoara isi deschidea cursul de limba romana spunandu-le studentilor un mare adevar: greseala tinde sa devina norma...
De exemplu, daca majoritatea vorbitorilor unei limbi acorda si articuleaza masculin sau neutru acronime al caror prim termen este de genul feminin, degeaba te vei impotrivi curentului, nu vei reusi, decat poate cu mare greutate, sa faci sa nu se mai vorbeasca despre "TVA-ul la produse de panificatie"; despre "ruperea USL-ului"; despre "efectuarea ITP-ului"; despre "cele cinci SIF-uri".
Daca majoritatea decide ca a trebui este personal si nu impersonal, atunci… vom trebui toti sa zicem si sa scriem ca ea…
Dincolo de gramatica, din ce in ce mai multi oameni aleg sa aiba animale de casa, in special caini, unii de dimensiunea unor vitelusi, pe care-i cresc la bloc.
In fiecare dimineata si in fiecare seara, ii vezi plimbandu-si stapanii printre betoane si masini, ii vezi marcandu-si teritoriul si lasand mesaje de mica publicitate pe jante si roti, ii vezi lasandu-si nevoile pe unde ii prind, in asteptarea unei asa-zise talpi norocoase.
Daca - Doamne fereste! - ai tupeul sa-i sugerezi unui stapan ca, asa cum i-a cumparat cainelui culcus, pastile, vaccin, lesa, botnita si hrana, sa nu se zgarceasca la pungulite de un leu, esti, automat, un suflet sterp, un "neiubitor" de animale.
Cand 70-80% din populatie va avea cate un caine, oare cum va fi privita minoritatea de 20% care n-are?
Din pacate, exista lucruri mult mai grave care ajung sa fie acceptate ca normalitate, ca firesc, cum ar fi obezitatea. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) se teme ca obezitatea ar putea deveni norma in Europa.
OMS a constatat ca excesul de greutate este atat de raspandit in Europa, mai ales in randul tinerilor, incat risca sa devina o noua norma.
Un studiu din 53 de tari arata ca aproape 27% dintre adolescentii de 13 ani si 33% dintre copiii de 11 ani sunt supraponderali.
Obezitatea castiga... trupuri din cauza sedentarismului combinat cu ingurgitarea de alimente bogate in zahar, sare si grasimi.
In conditiile in care s-ar putea spune ca pana si gluma nu se mai ingroasa, ci se ingrasa, unii experti ai OMS arata ca autoritatile trebuie sa regandeasca fizionomia oraselor pentru a incuraja practicarea sportului.
Potrivit Zsuzsannei Jakab, director OMS pentru Europa, perceptia oamenilor asupra a ceea ce este normal s-a schimbat: a fi supraponderal este vazut acum ca ceva obisnuit. "Nu trebuie sa mai lasam o generatie sa creasca avand ideea ca obezitatea este o noua norma", a spus Jakab.