Eu cand vreau sa nu fluier ma uit la Victor Rebengiuc
gala premiilor gopoeu cand vreau sa fluierfluiermedalia de onoarevictor rebengiuc
Dupa ce filmele romanesti castiga trofee in afara tarii, e timpul sa fie cantarite si de autohtonele premii Gopo. Anul acesta, candidatele la titlul maxim au fost drame. Unele mai mari altele mai mici (da, pot fi ierarhizate astfel).
Castigatorul de cel mai bun film al anului, "Eu cand vreau sa fluier, fluier" este o drama. Si "Marti, dupa Craciun" se vrea una sau doua intr-una ca sampoanele la care e posibil sa le faca reclama regizorul. Dar, in ele, aproape tot timpul, trairea mai puternica sau mai fada iese la suprafata, se vede, se stie, se pronunta, e aproape palpabila si, daca iese la lumina, asta inseamna si descarcare a tensiunii.
In "Medalia de onoare", drama, dramele, trairile sunt inchise in sufletul unui om, in care interactioneaza, se ciocnesc ca atomii, intr-un reactor bine izolat, fara scurgeri. Despre radiatiile interioare da indicii numai chipul actorului, iar rabufnirea, descarcarea nu se materializeaza pana la sfarsitul filmului, cand neputinta ia forma lacrimilor.
Actorii oscarizati sunt platiti cu zeci de milioane de dolari. E firesc si ca urmare a incasarilor, dar mai ales pentru ca, asa cum un chirurg nu trebuie sa isi faca grija daca a crescut TVA, asa si un actor trebuie lasat sa se concetreze, sa inteleaga personajul, sa intre in pielea si mai ales in sufletul acestuia.
Desi nu este platit nici cu a mia parte dintr-un salariu de Hollywood, Victor Rebengiuc poate oricand da lectii oricarui detinator de orice fel de statueta. Actorul, omu’ a inteles personajul mai bine poate decat autorul scenariului si poate chiar decat regizorul. Rebengiuc e magistral. Face un rol la fel de mare ca in "Padurea Spanzuratilor" sau, mai aproape in timp, in "Morometii".
Prin urmare, cat se poate de firesc, de natural, a meritat sa castige premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal, iar filmul premiul pentru cel mai bun scenariu.
Dar, ca orice film bun, decat sa povestesti despre el, mai bine sa-l (re)vedem, intrucat, dincolo de scena de la Gala Premiilor Gopo, este... poate... cel mai bun film romanesc al anului trecut. Nu veti gasi nimic de fluierat pentru ca Rebengiuc te lasa mut.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML