De ce nu este activitatea Parlamentului Romaniei o joaca de copil?
1 iunieziua copiilorparlamentul copiilorparlamentul romaniilegislativguvern
Ca de obicei, de 1 Iunie, companii, firme, chioscuri, alimentare, cofetarii fac tot ce pot pentru a fi pe placul copiilor. Chiar si statul se deranjeaza pentru ei, deschizand porti de Parlament si de sediu de Guvern.
De ziua lor, copiii au putut vizita sediile celor doua institutii, de unde legile si ordonantele de urgenta in baza carora si, desigur, combinat cu munca lor, mama si tata au un anumit nivel de trai.
Din cele doua sedii, se urzeste (printre altele) si se carpeste bugetul. De acolo, se taie sau se maresc salarii. De acolo, firma lu' tati este mai mult sau mai putin cocarjata de impozite, de acolo, salariul lu' mami si pensiile bunicilor sunt indexate sau nu cu inflatia.
De acolo, se stabileste daca parintii vor putea sa le cumpere copiilor lapte facut praf pe vapor sau de marca, hainute de la mall sau de la chiosc, jucarii din talcioc sau de la magazinul Lego.
Asadar, de 1 Iunie, Parlamentul a devenit al copiilor, iar acestia au simulat o sedinta de plen a Camerei Deputatilor, in care au adoptat doua proiecte de lege.
Au fost prezenti, probabil in premiera, 146 de deputati, care au propus si adoptat doua proiecte de lege.
Unul prevede individualizarea orarului scolar si celalalt obligativitatea ca, in invatamantul preuniversitar, sa se organizeze cursuri exclusiv in prima parte a zilei.
Desi "sedinta" le-a fost dedicata copiilor, Valeriu Zgonea nu s-a putut abtine s-o prezideze si p'asta.
El le-a spus tzancilor ca vor vedea foarte multe lucruri in Parlament, printre care si cum lucreaza (!) deputatii, "uneori bine, alteori mai putin bine, important este sa ne facem treaba".
"Dincolo de scandalurile pe care le vedeti la televizor (exista parinti care-si lasa copiii sa se uite la asa ceva? - n.r.), trebuie sa retineti ca politica inseamna sa faci ceva pentru cei din jurul tau, fie ca sunt cei din blocul tau, cei de pe strada ta, din orasul tau sau din tara ta.
Important este sa te implici si as vrea ca dumneavoastra sa fiti mai buni decat noi, cei care suntem astazi la conducerea Romaniei, iar cei care viseaza sa plece din tara sa fie din ce in ce mai putini", a spus Zgonea, citat de Agerpres.
Cat de frumos a "recitat" onoratul presedinte al Camerei Deputatilor aceste... poezii frumoase. Daca totul este atat de usor, iar principille sunt atat de solide, de ce este Parlamentul Romaniei pe o pozitie foarte joasa in topul increderii romanilor si de ce nu este activitatea Parlamentului Romaniei simpla ca o joaca de copil?