Care este cel mai bun prieten al salariului
cel mai bun prieten al salariuluisalarii romania
Dintr-una din statiile de autobuz din Bucuresti, se aud... latraturi, adica intr-un oras, intr-o capitala din care cainii vagabonzi, post-revolutionar numiti maidanezi, au cam disparut, mai ales de prin centrul urbei.
Daca se uita mai atent, intrigatii trecatori si cei care asteapta autobuzul constata ca latratul provine de la o inregistrare audio-video, redata la nesfarsit pe ecranul-perete al "coviltirului" care incearca sa apere statia de soare sau de intemperii.
Filmuletul este "regizat" pentru o institutie bancara care se straduieste sa convinga cat mai multi truditori in campul muncii sa-si aduca roadele acesteia in seifurile bancii respective.
Personajul principal al filmuletului este un catelus, intrupat nu din carne, oase si par, precum un latrator obisnuit, ci din bancnote, atat de multe bancnote, incat patrupedului ii curg "late" de valuta.
In filmuletul care ruleaza non-stop, cainele latra si se plimba imbufnat chiar pe trotuarul din apropierea statiei de autobuz.
Langa ecranul pe care ruleaza reclama, este si o zgarda. Cine trage de ea este pus in postura stapanului cainelui.
Brusc, contul-de-salariu cu patru labute se animeaza, smuceste de zgarda si isi duce stapanul la una dintre unitatile bancare. In filmulet, tu, stapanul, si patrupedul debordand de bancnote, parcurgeti drumul real, de cativa pasi, pana la sediul din apropiere al bancii.
Pe langa ingeniozitatea si umorul reclamei, este foarte adevarat ca, la noi, intr-adevar, salariul latra aspirational, majoritatea castigurilor putand fi asemuita cu dimensiunile unui catelus, dar care... baleste dupa talia unui leu adevarat.
In Romania, salariul mediu net a crescut, in februarie, cu 7 lei, adica 0,4%, fata de ianuarie, la 1.950 de lei, iar salariul minim va urca, incepand chiar cu Ziua muncii din acest an, la 1.250 de lei, de la 1.050 de lei.
Cu toate acestea, Romania va continua sa fie penultima din Uniunea Europeana, in clasamentul salariilor minime pe economie, la ani lumina distanta de primul loc, Luxemburg (1.923 de euro), si pana si de locul al cincilea, pe care este Irlanda (1.462 euro).
Asadar, desi retributiile s-au majorat, pe aici, nu umbla cainii cu salarii-n coada. Pentru majoritatea, daca salariul nu este de... ras, atunci poate fi comparat cu un pudel, canish sau Yorkshire Terrier, in varianta toy.
Desi, deja unii isi plimba Jaguarul sau Mustangul, mai este mult pana cand aceeasi banca va folosi, in reclama, salariati care plimba... ursul, sau taurul; elefantul sau crocodilul de bancnote.
Ca sa nu mai vorbim ca, pe card, in plic sau "in mana", de multe ori, salariul nu este nici catelus, nici pisica sau iguana, ci o vietate inaripata, care zboara rapid, precum o vrabie speriata de facturi.
Poate ca de aceea, majoritatea populatiei de pusculite are forma de porcusori.
Dar poate ca, indiferent de forma pe care o imbraca, momentan, castigul lunar al fiecaruia, cel mai bun prieten al salariului nu este vreun card, ci... munca.