TOPUL celor mai vizitate orase europene in 2012
orasemuzeetrip advisorkremlinkievtop
Ca in fiecare an, site-ul Trip Advisor realizeaza topul celor mai atractive destinatii turistice din Europa. In 2012, primul loc este ocupat de capitala Ucrainei, Kiev. Rusia are doua orase in clasament, Italia doua, iar Marea Britanie trei.
Orasul Kiev a ajuns pe primul loc in topul celor mai atractive destinatii de vacanta ale Europei, in primul rand datorita vietii culturale si artistice deosebite. Vizitatorii au de unde alege. Numeroasele teatre, muzee, catedrale, ruine antice dar si zgarie-nori, realizati cu tehonologie ultra-moderna, fac din Kiev un oras foarte interesant pentru turisti.
Pe poziția a doua în clasamentul Trip Advisor se afla un alt oras estic, Moscova. Piata Rosie, cladirea Kremlinului, mausoleul lui Lenin sau muzeul spionilor KGB constituie atractii pentru cei interesati de vizitarea capitalei Rusiei.
Podiumul este completat de orasul italian Torino, situat in partea de nord a Italiei, care gazduieste a doua cea mai valoroasa colectie egipteana expusa intr-un muzeu. Rusia ocupa si a patra pozitie a clasamentului cu orasul Sankt Petersburg, fostul Leningrad, celebru pentru amatorii de istorie, pentru ca a fost fondat de catre tarul Petru cel Mare.
Orasul, o fosta capitala a Imperiului Rus, este renumit si prin luptele purtate aici intre armata germana, Wermacht si fortele rusesti, in cel de al doilea razboi mondial, dar si prin muzeul Ermitaj, unul dintre cele mai mari din lume.
Italia, mai are si ea o destinatie care se situeaza pe locul al cincilea in preferintele vizitatorilor. Este vorba despre romanticul Napoli, situat la poalele vulcanului Vezuviu.
Acesta este urmat de trei destinatii apartinand Marii Britanii: Glasgow, cel mai mare oras scotian, urbe incarcata de istorie, Manchester, cunoscut datorita fotbalului si Belfast, capitala Irlandei de Nord, oras cosmopolit, locul unde a fost construit vasul Titanic.
Ultimele doua pozitii ale topului Trip Advisor sunt adjudecate de faimoasele orase Valencia si Liverpool.