Studiu: Britanicii au crezut ca replicile din Harry Potter si Jocurile Foamei fac parte din BIBLIE
bibliemarea britanieceoadam si evacopiiiisus
Cine a construit "Arca"? E o intrebare buna pentru copiii si parintii britanici ai secolului 21, care nu mai stiu mare lucru despre povestirile biblice, scrie The Independent.
3 din 10 copii britanici nu stiu ca povestea nasterii lui Iisus este biblica, releva un studiu al Bible Society.
Multi altii nu au recunoscut povestile lui Adam si Eva si a lui Noe, ca fiind parte din Biblie.
Chiar daca multi parinti cred ca micutii trebuie sa stie ce scrie in Biblie, tot mai multi copii nu au citit asemenea povestiri religioase.
La studiu au participat 800 de copii cu varste intre 8-15 ani si 1.100 de parinti; 29% dintre copii nu au stiut ca Nasterea Mantuitorului face parte din Biblie.
1 din 5 nu au identificat povestea legata de Arca lui Noe ca facand parte din Biblie si 19% nu au stiu cine sunt Adam si Eva.
1 din 10 au considerat, in mod eronat, ca povestile Regelui Midas si a lui Icar apartin Bibliei; de asemenea, 6% au crezut ca povestea lui Hercule face parte din Biblie.
Nici parintii nu s-au descurcat mai bine; 50% dintre ei nu au recunoscut povestea lui Noe ca facand parte din Biblie, iar o treime nu sunt siguri daca povestile lui David si Goliat (31%) si Adam si Eva (30%) fac parte din Biblie.
Adultii au confundat literatura moderna cu Biblia. 34% dintre ei au crezut ca o replica din "Harry Potter" face parte din Biblie, iar 54% "au ales" una din "Jocurile Foamei".
James Catford, CEO-ul Bible Society, ramane insa optimist: "Este evident faptul ca parintii vor sa isi educe copiii pentru a avea cea mai buna viata. Biblia contribuie la cultura - limba, literatura, arta si muzica omenirii; daca nu cunoastem Biblia, riscam sa o uitam pentru totdeauna. Ii rugam pe parinti sa lase aceasta mostenire".