INSOLIT: Pedepse reduse pentru detinutii care pedaleaza
pedepsedetinutibicicletepenitenciarproiectfurturi
Detinutii din centrul penitenciar Santa Rita do Sapucai, din statul brazilian Minas Gerais, pot beneficia de reducerea pedepsei, daca pedaleaza pentru a produce energie electrica, arata un articol publicat pe portalul G1 Globo1.
Deocamdata, penitenciarul are doar doua biciclete conectate prin curele de transmisie la dinamuri. Electricitatea obtinuta in acest mod serveste la iluminarea pe timp de noapte a unei piete din oras.
Pedaland o zi, detinutii produc suficienta energie pentru a alimenta sase felinare. Cand inchisoarea va fi dotata cu zece biciclete conectate la un generator, atunci va fi iluminata astfel o intreaga strada. Directia institutiei s-a adresat tuturor intreprinderilor care pot face donatii de biciclete, noi sau de ocazie.
Energie curata
Acest proiect, imaginat de judecatorul Jose Henrique Mallmann, a fost primit cu neincredere, dar cu timpul a castigat acordul detinutilor. “Este un leac pentru lenevie, si, la capatul a 16 ore de pedalat, ei castiga o zi de reducere din pedeapsa”, subliniaza magistratul.
Legea nu obliga prizonierii sa participe la aceasta initiativa, dar ei isi vad aici propriul interes: in afara de reducerea pedepsei, efortul ii mentine in forma, iar aceasta schimba si ambianta din penitenciar. “Pedaland, se simt utili”, apreciaza directorul inchisorii, Gilson Rafael Silva. “Ei castiga un pic de libertate si produc energie, pe deasupra, o energie curata, pentru ca tot este in voga dezvoltarea durabila.”
Centrul penitenciar din Santa Rita do Sapucai numara 130 de detinuti. Dintre acestia, doar cei inchisi pentru infractiuni minore, precum furturile, pot participa la acest proiect.