Cum spioneaza in ziua de azi serviciile secrete

Publicatia "Suddeutsche Zeitung" relateaza cazul lui Martin Munch, un german in varsta de 31 de ani care creeaza programe-spion pentru computere si telefoane mobile, destinate sa infecteze memoria digitala si sa “scotoceasca” in intimitatea virtuala. Cel mai bine vandut produs al sau, care permite o supraveghere discreta si extrem de eficienta, se numeste Finspy si este un troian, numit asa pentru ca poate fi disimulat in fisiere aparent inofensive.

Concret, cum functioneaza un astfel de soft de supraveghere? Pentru inceput, utilizatorul alege sistemul de operare pe care vrea sa-l atace: un iPhone de la Apple, un telefon mobil cu Android, sistemul de operare dezvoltat de Google sau un PC cu Windows ori cu sistemul gratuit Linux. Dupa care stabileste numarul serverelor prin intermediul carora troianul isi schimba traiectoria in diferite tari, pana cand nici cea mai versata tehnic dintre victime nu-si mai da seama cine o supravegheaza de fapt.

Apoi utilizatorul poate sa decida cat de perfid sa fie troianul, adica ce are voie sa faca: de exemplu, sa foloseasca microfonul telefonului mobil pe post de receptor; sa permita vizualizarea datelor salvate si sa faca un backup pentru situatia cand acestea sunt sterse sau modificate; sa citeasca literele pe care le tasteaza posesorul telefonului/calculatorului; sa inregistreze convorbiri telefonice pe Skype; sa activeze camera telefonului pentru a vedea detaliile locului unde se afla cel spionat; sa transforme telefonul mobil in emitator cu ajutorul functiei de localizare prin GPS.

Sunt functii foarte interesante, motiv pentru care softul Finspy este foarte cautat de serviciile secrete din intreaga lume, inclusiv de cele ale tarilor cu regimuri dictatoriale. Si aici este de fapt problema. Softul in cauza este folosit nu numai de guvernele care vor sa se protejeze impotriva amenintarilor din exterior (o preocupare legitima), ci si de regimurile opresive care doresc sa scape de opozantii din interior. Cu ajutorul Finspy, sunt urmarite toate miscarile acestor opozanti si nu e de mirare ca militantii pentru drepturile omului il pun la stalpul infamiei pe Munch, acuzandu-l ca prin softul lui favorizeaza, cu buna stiinta sau iresponsabil, actiuni de intimidare, arestari abuzive si chiar torturi.

Martin Munch pare sa nu inteleaga insa aceste acuzatii. El spune ca tinta softului sau sunt “infractorii”, fara sa isi puna insa nicio secunda problema ca infractorii in cauza s-ar putea sa nu fie decat niste persoane oneste, care doar iau atitudine in fata unor autoritati corupte si tiranice.

In plus, Munch repeta cu fiecare ocazie ca firma lui respecta legile germane in vigoare in materie de exporturi, legi care spun ca softurile nu sunt considerate arme, ci bunuri care pot fi utilizate in scopuri civile sau militare (in jargon se vorbeste de “dual use”, dubla utilizare). Astfel ca pe el nu-l intereseaza decat sa primeasca de la client un certificat potrivit caruia Finspy a fost instalat cu succes, certificat care va fi indosariat si pastrat in arhiva firmei.

Tanarul programator german pare sincer indignat de atitudinea criticilor lui: “Mi-au lipit eticheta asta de baiat rau si nu e tocmai placut. Multi spun: «Asta nu-mi place, e un amestec in viata privata», dar faptul ca nu le place lor nu inseamna ca e si ceva ilegal. Un software nu tortureaza oameni.”. El nu intelege toata agitatia acesta si crede ca “e bine ca politia sa-si faca treaba”.

Obisnuit insa cu institutia politiei din Germania, nu realizeaza (sau se preface ca nu realizeaza) ca in alte tari ale lumii exista si alte feluri de politie. Iar asta inseamna ori ca Munch e foarte naiv, ori ca moralitatea sa dispare complet in fata castigurilor consistente pe care i le aduce Finspy: pentru ca, trebuie mentionat, softul nu e deloc ieftin - pretul lui porneste de la 150.000 de euro si poate ajunge pana la o suma cu 7 cifre, dat fiind ca de multe ori Munch concepe o varianta personalizata, adaptata nevoilor clientului.