Ceremonia de Ziua Veteranilor, transmisa live pe pagina de Facebook a MApN
ziua veteranilorceremonie ziua veteranilorveterani romaniafacebook ziua veteranilor
Cu prilejul Zilei Veteranilor, in Bucuresti si in garnizoanele in care exista unitati militare care au executat misiuni in teatrele de operatii vor fi organizate miercuri, 11 noiembrie, ceremonii militare si religioase in format restrans.
In Bucuresti, de la ora 10.45, la Monumentul Eroilor cazuti in Teatrele de Operatii si pe teritoriul Romaniei din Parcul Tineretului, va avea loc o ceremonie militara si religioasa si vor fi depuse coroane de flori. Din cauza pandemiei de coronavirus ceremonia se va desfasura fara public. Activitatea va fi transmisa live pe pagina de Facebook a MApN.
Ziua Veteranilor a fost instituita prin Legea nr.150/2014, privind modificarea si completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor celor decedati.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasa pentru simbolistica ei - intrarea in vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistitiului intre Puterile Antantei si Germania, in urma caruia, se punea capat Primului Razboi Mondial si se creau conditiile necesare realizarii, in tara noastra, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificatia acestei zile pentru Armata Romaniei este legata si de faptul ca, pe 11 noiembrie 2003, a cazut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogorasi, primul militar roman decedat in teatrul de operatii din Afganistan.
In perioada 1996-2019, Romania a pierdut 30 de militari in misiunile executate in teatrele de operatii, iar alti peste 200 au fost raniti.