Ce stat din Europa va interzice taierea arborilor timp de zece ani
taieri ilegaleprotejare padureecologie
O tara aflata nu departe de Romania va adopta o lege care interzice total, timp de zece ani, taierea arborilor, precum si comertul si exportul de lemn.
Masura este luata pentru protejarea padurilor a caror suprafata a scazut dramatic din cauza defrisarilor masive.
Tara care vrea sa interzica total taierile de arbori este Albania.
"Suntem obligati sa luam aceasta decizie, aparent drastica, din cauza situatiei nefavorabile cu care ne confruntam de peste 40 de ani", a declarat ministrul albanez al mediului, Lefter Koka, citat de Agerpres.
El a explicat ca exploatarea resurselor forestiere ale tarii a fost excesiva.
Initiativa executivului este cuprinsa intr-o noua lege a padurilor, care va fi supusa votului parlamentului.
In 1991, Albania avea 1,5 milioane de hectare de paduri.
De atunci, sute de mii de hectare au fost defrisate, dintre care 200.000 au fost distruse ireversibil.
Principalele cauze sunt taierile ilegale, constructiile ilegale in zonele impadurite si incendiile frecvente.