Avon si PayU implementeaza solutia de plati online pe platforma de avon.ro
avoncosmeticepay ureprezentanti avon
Dupa ce, in septembrie, a lansat platforma de comert electronic avon.ro, Avon Romania continua strategia de sustinere si dezvoltare a celor peste 130.000 de reprezentanti ai companiei prin implementarea solutiei de plati online PayU.
Astfel, din noiembrie, distribuitorii autorizati de produse Avon pot achita online contravaloarea produselor usor, rapid si in deplina siguranta.
Conform reprezentantilor celor doua companii, proiectul a fost lansat in preajma sarbatorilor de iarna pentru a-i ajuta pe distribuitori sa castige timp si sa gestioneze mai usor cererea tot mai mare de cadouri de Craciun.
Potrivit primelor analize, plata online se bucura de o rata de adoptare rapida, cu o crestere saptamanala de peste 20%, in primele trei saptamani, fiind platite online peste 1.000 de comenzi plasate de catre distribuitorii companiei.
Parteneriatul cu Avon Cosmetics se inscrie in strategia integratorului de plati online de a ajuta corporatii traditional offline, sa isi adapteze modelul de business la mediul online si sa utilizeze avantajele comertului electronic pentru a atrage clienti noi.
Datele PayU Romania arata ca retailul online este sectorul cel mai dinamic, manifestand cresteri pe aproape toate segmentele.
Astfel, in primele 11 luni din 2013, volumele tranzactionate online de catre magazinele online de retail au crescut cu 120% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Cresterea numarului de comercianti, adoptarea canalului online de catre jucatori offline si utilizarea cardurilor cu plata in rate in mediul online sunt principalii trei factori care influenteaza evolutia acestui sector.