Analizele Manager.ro: Pericolele zborului cu avionul. De ce anume se tem pilotii

Analizele Manager.ro: Pericolele zborului cu avionul. De ce anume se tem pilotii pericolele zborului cu avionulcauzele accidentelor aviaticetren de aterizare

Cand sunt intrebati de ce anume se tem cel mai mult atunci cand zboara cu avionul, oamenii dau de obicei raspunsuri care ii fac sa zambeasca pe pilotii profesionisti - turbulente, fulgere, ruperea aripilor. Ei, pilotii, stiu ca turbulentele nu au cum sa doboare un avion de 150 de tone, stiu ca probabilitatea de a fi lovit de un fulger e foarte mica si mai stiu ca ruperea aripilor nu se poate produce decat cel mult in teorie. Pilotii se tem de fapt de alte lucruri - nu foarte multe - printre care la loc de frunte figureaza problemele la trenul de aterizare.
“Ne pregateam de decolare, intr-o cursa de la Bruxelles la New York”, povesteste un pilot al companiei Southwest Airlines. “Rulam incet pe o pista secundara, cu avionul plin de pasageri si incarcat la maximum cu combustibil, cand brusc am auzit o bufnitura si am simtit o mica zguduitura.

Am crezut ca am trecut peste o groapa, dar, intrucat rularea a continuat normal, nu ne-am facut probleme. Putin mai tarziu insa, cand tocmai primisem OK-ul pentru decolare si voiam sa incepem accelerarea, am mai auzit inca o bufnitura, dupa care inca doua, una dupa alta, si avionul a incremenit.

Prima bufnitura fusese de fapt explozia unuia dintre cele 8 cauciucuri ale trenului de aterizare, dispuse in doua seturi de cate 4. Si, la cat de incarcat era avionul, a fost doar o problema de timp pana cand celelalte 3 cauciucuri din set sa aiba aceeasi soarta.

Am fost super-norocosi ca povestea asta s-a intamplat atunci si nu in momentul decolarii sau aterizarii, la o viteza de peste 200 km/h. Pista a fost blocata timp de 7 ore, pana cand avionul a fost golit de pasageri, de bagaje si de combustibil si remorcat intr-un hangar, pentru reparatii.”


Temerea ca s-ar putea intampla ceva cu trenul de aterizare este una dintre fricile majore ale pilotilor. Explozia cauciucurilor la rularea cu viteza mare pe pista este o chestiune extrem de periculoasa, practic imposibil de controlat si care poate duce la incendii catastrofale, mai ales la decolare, cand aeronava este plina cu kerosen.

E suficient sa ne amintim in acest sens accidentul din 25 iulie 2000, cand un avion Concorde al companiei Air France s-a prabusit la cateva minute dupa decolare, omorand 113 oameni - 100 de pasageri, 9 membri ai echipajului si 4 persoane la sol. De vina a fost atunci unul dintre cauciucuri, care s-a dezintegrat dupa ce a trecut peste o banda metalica aflata pe pista (desprinsa de la un avion care decolase anterior), resturile sale izbind violent rezervorul din aripa. S-a produs astfel o scurgere de combustibil urmata de un incendiu care a dus la avarierea unui motor si la prabusirea aeronavei. A fost in cazul acela o succesiune incredibila de evenimente nefericite, cu un bilant tragic.

Nu trebuie sa ne surprinda, asadar, atentia pe care autoritatile din domeniul aviatic o acorda trenurilor de aterizare, in general, si cauciucurilor, in particular. Cauciucurile de avion sunt o “specie” aparte, pentru ca functioneaza in niste conditii extrem de dure. La decolare trebuie sa poata trece fara probleme, in numai cateva minute, de la asfaltul incins al pistei la temperaturile sub zero grade de deasupra norilor, iar la aterizare trebuie sa suporte impactul cu solul la viteza de 200 km/h, eventual si cateva mici salturi ale aeronavei pe pista.

De asemenea, trebuie sa asigure stabilitatea rularii avionului in conditii de vant puternic, sa aiba un design care sa permita evacuarea eficienta a apei in caz ca pista e umeda (pentru a evita acvaplanarea) si sa permita o franare eficienta, fara pericol de explozie din cauza supraincalzirii. Evident, nu orice cauciucuri pot face fata acestor conditii si din acest motiv proiectarea si realizarea celor folosite in industria aviatica implica respectarea unor standarde si regulamente foarte stricte.

(Ca o paranteza, aceste cauciucuri sunt umplute nu cu aer, ci cu un gaz inert, azot de obicei, care nu se incalzeste asa usor ca aerul. Se evita astfel cresterea presiunii din cauza supraincalzirii la aterizare sau in cazul unei franari violente si implicit se reduce riscul unei explozii. Procedura se aplica si masinilor de curse.)

Am vorbit de explozia caucicurilor, sa mentionam si cealalta mare temere a pilotilor legata de trenul de aterizare, anume blocarea acestuia inaintea aterizarii. Pilotul se trezeste brusc cu o aeronava fara roti, pe care trebuie sa o aduca in siguranta la sol. E o situatie-limita, super-periculoasa, dar din care se poate iesi totusi cu bine, daca pilotul este suficient de abil si de experimentat. Am avut in urma cu o luna cazul cu final fericit al unui Boeing 767, apartinand companiei poloneze LOT, care efectua o cursa intre New York si Varsovia si care s-a confruntat exact cu aceasta problema (filmul aterizarii il puteti vedea aici).

In concluzie, temerea pilotilor fata de aparitia problemelor la trenul de aterizare este una majora, accentuata de faptul ca acestea afecteaza cele mai importante etape ale zborului: decolarea si aterizarea. Sunt probleme greu de gestionat, cu o mare incarcatura de stres, si a caror frecventa nu poate fi limitata decat printr-o intretinere ca la carte si prin respectarea exacta a tuturor parametrilor tehnici (cum ar fi presiunea optima la care trebuie umflate cauciucurile).

Intr-o analiza viitoare vom discuta despre o alta temere majora a pilotilor – oboseala cronica, o problema constanta in aviatia civila si care genereaza majoritatea erorilor de pilotaj.