30 de calatorii catre tine: A noua excursie - A iubi argintul nu e
argintulaurul
"Cine iubeste argintul nu se satura niciodata de argint, iar cine iubeste bogatia multa nu trage folos din ea. Si aceasta este o desertaciune!" - Asa graieste Ecclesiastul si asa am auzit spunandu-se intr-o emisiune difuzata in aceasta seara la un post de televiziune.
Ma hotarasem sa scriu despre altceva, dar frazele acestea m-au blocat total. Pentru ca nu am putut sa nu ma gandesc, in chiar secunda urmatoare, ca "publicul-target" al acestui buletin informativ este reprezentat de oameni de afaceri, de oameni care lucreaza in domeniul economic, de oameni care sunt preocupati, fara doar si poate, de producerea de profit, cu alte cuvinte - de acumularea de "argint". Tocmai din acest motiv voi scrie urmatoarele randuri, dat fiind faptul ca ideea exprimata in citatul de mai sus mi se pare cel putin incorecta, lezand o elita activa, dinamica, fara de care intregul angrenaj social ar fi condamnat la imobilitate.
Saracia are tot atatea in comun cu spiritualitatea cat are si "cumintenia trupului", abstinenta! Buddha, Mahavira, Asoka - sau tot atatea exemple de oameni care "au renuntat" numai dupa ce "au avut". Si nu au renuntat pentru ca li se poruncise din ceruri sa renunte. Calea renuntarii s-a ivit in lume abia o data cu ei. Din pacate s-a ivit aceasta cale, pentru ca nu ar trebui niciodata acceptata renutarea ca un imperativ religios, ca ceva de urmat pentru a obtine un rezultat. Nu asa a renuntat Buddha! Renuntarea sa a venit de la sine, dupa ce, in prealabil, gustase toate placerile prilejuite de privilegiul de a te fi nascut bogat, viitor mostenitor al unui regat. Mai mult, nu cred nici macar in acest tip de renuntare. Chiar si renuntarea lui Buddha mi se pare o eroare, care, raportata la destinul Indiei si, de ce nu, al intregii omeniri, capata proportii catastrofice. Poate ca n-ar fi stricat ca doua-trei fiinte iluminate sa conduca destinele macar ale unei tari! Altminteri, mesajul "celui eliberat" cu greu poate razbi eficient intr-o lume condusa de-a-ndoaselea.
Nu, nu ma satur niciodata de argintul care poate face atata bine folosit fiind de mana, mintea si sufletul unui om iubitor de oameni! Nu ma satur niciodata de argintul care imi permite sa fiu in acord cu imaginatia mea, care imi permite sa nu mananc oua prajite cand, de fapt, as vrea sa imi asez scoici printre andive! Iubesc argintul care ar putea implini visul bunicii mele de a calatori in Franta, in Spania si in Australia! Iubesc argintul cu care as putea sa imi ajut prietenul bolnav care isi chinuie ziua pentru a nu muri de foame, si de sete! Iubesc argintul pe care l-as folosi pentru a darui ceva dragei mele mame, care atat argint si aur a cheltuit cu mine, pentru mine! Nu ma satur niciodata de argintul dat in schimbul trandafirului viu-portocaliu care naste intotdeauna zambetul pe chipul iubitei mele! Nu, nu ma mai satur niciodata nici de aur, nici de-argint! Da-mi, Doamne, atat de mult argint cat bine e de facut in lume cu ajutorul lui!
Nu sunt ipocrit, nu spun ca nu iubesc argintul pentru mine. Il iubesc pentru mine in aceeasi masura in care il iubesc si pentru ceilalti. Saraciei, ii prefer luxul, unei masini in vesnica stare de reparatie ii prefer un automobil de ultima generatie, si frumusete. Decat sa nu am cutare tablou al lui Kandinski, - mai degraba sa-l am! Nu e nimic nobil in saracie! Poate fi nobil saracul care stie totusi sa fie fericit, sa se bucure de ceea ce are, chiar si de simplul si extraordinarul deopotriva fapt ca are o respiratie, care i s-a dat si care e a lui, atata vreme cat ii este dat sa fie. Dar nobil e saracul, nu saracia! A cauta saracia este cel mai stupid lucru cu putinta. Este fie masochism, fie pacaleala. Iti poti "cultiva", cauta saracia deoarece in cartile "sfinte" scrie ca astfel belsugul "raiului" va fi al tau. Dar asta este pur si simplu o minciuna. Daca ai afla ca, in realitate, nu exista rai sau ca, daca exista totusi, nu e de gasit acolo belsugul care ti s-a promis, atunci ai renunta uluitor de repede la a mai "cultiva" saracia, la a o mai cauta.
A nu se incuraja, prin urmare, saracul sa ramana sarac, ci a-l ajuta si a-l sfatui cum sa faca sa iasa din starea, urata, de saracie. A nu se scuza prin crez si dogme apatia si dezabuzarea! Cand voi afla religia al carei ideal este "omul imbelsugat", din toate punctele de vedere, atunci se va chema ca am o religie. Pana atunci, voi polemiza cu oricine isi permite sa il jigneasca pe omul care faureste-argint. Pentru ca eu stiu ca doar prin el se misca lumea...