Noutate in piata: oficialii FP lauda tranzactia Romgaz
fpactiuniromgaztranzactie
Dupa ultimele iesiri in presa in care cei de la Franklin Templeton Investment Management Limited UK acuzau diferite evenimente intamplate in piata financiara din Romania sau pe scena politica, acum, compania doreste sa ii felicite pe toti cei implicati in finalizarea cu succes a listarii Romgaz.
Mark Mobius, presedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group ii lauda pe cei din Guvern, Directia pentru Privatizari din cadrul Departamentului pentru Energie si intermediarii pentru rolul deosebit pe care l-au jucat in elaborarea, structurarea si executarea acestei oferte intr-un mod extrem de profesionist, si conducerea Romgaz pentru colaborarea cu toti factorii implicati in acest proces.
“Toate aceste eforturi sustinute au asigurat succesul rasunator al celei mai mari oferte publice initiale din istoria pietei din Romania. Cred cu certitudine ca listarea Romgaz va avea un impact semnificativ asupra dezvoltarii pietei locale de capital si va contribui la cresterea lichiditatii si a vizibilitatii acesteia in randul unui spectru mai larg de investitori. Astept cu interes sa vad mai multe companii de stat listate anul viitor, conform calendarului de privatizari al Guvernului”, a mai spus oficialul.
Pe de alta parte, Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea spune ca piata de capital din Romania are enorm de mult de castigat de pe urma ofertei Romgaz in ceea ce priveste expunerea fata de investitori internationali, precum si includerea in rapoartele de analiza ale caselor de brokeraj de renume, in urma emiterii de Certificate Globale de Depozit (GDR-uri) la Londra.
“Romania va beneficia de o perceptie mai buna in randul investitorilor internationali, care acum ar putea acorda o atentie sporita viitoarelor oferte ale companiilor din Romania. Este foarte important ca impulsul oferit de succesul tranzactiei Romgaz sa fie sustinut de viitoarele listari ale Hidroelectrica, CE Oltenia, Electrica si, posibil, ale altor companii de stat, ceea ce ar trebui sa transforme Bursa de Valori Bucuresti intr-un jucator regional cheie”, spune oficialul de la Fondul Proprietatea.